Am lansat raportul cercetarii ,,Rolul HR-ului in crearea unei companii sustenabile in Romania”

Pe data de 30 septembrie 2015 am lansat raportul cercetării ,,Rolul HR-ului în crearea unei companii sustenabile în România” în cadrul workshop-ului ,,Bune practici în integrarea sustenabilității în procesele de resurse umane” care a avut loc la Impact Hub.

Destinat reprezentanților de HR cu funcții de management sau coordonare, ,,Rolul HR-ului în crearea unei companii sustenabile în România” este primul studiu din țara noastră care adresează acest subiect. Cercetarea a avut ca obiectiv analiza percepției managerilor de resurse umane cu privire la rolul funcției de HR în avansarea sustenabilității în companie si măsurarea nivelului de adopție de către departamentele de HR a unor acțiuni din sfera sustenabilității. Studiul și-a propus, totodată, să identifice barierele care împiedică HR-ul să aibă un rol strategic în inițiativele de sustenabilitate ale companiei.

Raportul lansat astăzi prezintă rezultatele principale ale cercetării, dar și perspective internaționale ce leagă sustenabilitatea de domeniul resurselor umane. Totodată, raportul oferă recomandări și bune practici ce pot reprezenta un punct de pornire pentru profesioniștii de HR din România care doresc să integreze sustenabilitatea în procesele de resurse umane, contribuind astfel la crearea unui business responsabil față de mediu si din punct de vedere economic și social.

copyright Invisible Nature

copyright Invisible Nature

,, Ne bucurăm că am reușit să oferim o primă imagine asupra modului în care sustenabilitatea este integrată în practicile de HR în România. Era nevoie să pornim un dialog pe această tema și în țara noastră, întrucât nu mai putem vorbi de dezvoltarea unor companii sustenabile fără a integra principiile de sustenabilitate în cultura organizațională și procesele principale de resurse umane”  (Ioana Tetelea, Managing Partner- Invisible Nature).

Rezultatele studiului ,,Rolul HR-ului în crearea unei companii sustenabile în România” arată că percepțiile reprezentanților de resurse umane cu privire la rolul funcției de HR în crearea unei companii sustenabile sunt pozitive. De exemplu, 63,4% dintre respondenți sunt cu totul de acord că HR-ul trebuie să contribuie la crearea unei culturi organizaționale care să susțină sustenabilitatea si să integreze sustenabilitatea în programul de training și leadership al companiei.

copyright Invisible Nature

copyright Invisible Nature

În practică însă, rezultatele studiului arată un nivel redus de implementare a unor acțiuni sau măsuri de HR din sfera sustenabilității. Doar 13,3% dintre respondenți au răspuns că dezvoltarea de poziții de sustenabilitate în companie este o practică adoptată în prezent și doar 6,7% au răspuns că sustenabilitatea este inclusă în traseele de dezvoltare a carierei. În ceea ce privește partea de training, esențială în construirea unei companii sustenabile, doar 23,3% dintre respondenți au răspuns că oferirea de traininguri pe sustenabilitate angajaților este o practică adoptată în prezent la nivelul companiei în care lucrează.

copyright Invisible Nature

copyright Invisible Nature

Acțiunile cu cel mai ridicat nivel de adopție sunt legate de implicarea angajaților în inițiative de mediu la birou (46,7%) și de includerea unor principii de sustenabilitate și cerințe ce țin de etica în afaceri în codul de conduită pentru angajați (56,7%).

În ceea ce privește barierele care împiedică HR-ul să aibă un rol strategic în inițiativele de sustenabilitate ale companiei, majoritatea obstacolelor menționate de respondenți sunt legate de implicarea și susținerea managementului, de modul în care HR-ul este perceput la nivelul companiei sau de strategia de business si viziunea companiei.

Dacă doriți să primiți raportul cercetării în format pdf, vă rugăm să ne scrieți pe adresa: ioana.tetelea@invisiblenature.ro 

 

 

0 Responses

  1. […] Invisible Nature a lansat astăzi raportul cercetării ,,Rolul HR-ului în crearea unei companii sustenabile în România”, se arată într-un comunicat de presă remis eco&csr news. Derulată în perioada mai- iulie 2015, cercetarea a presupus completarea unui chestionar online cu 15 intrebări. Rezultatele studiului se bazează pe răspunsurile complete a 30 de respondenți, reprezentanți de HR în poziții de management. […]

  2. […] between HR and corporate sustainability performance. That is why we carried out this year the first study in Romania on the role of HR in building a sustainable company. An important source of inspiration for our […]

  3. […] cadrul studiului ,,Rolul HR-ului in crearea unei companii sustenabile in Romania” doar 16,7% dintre companiile respondente au spus ca oferă programe de leadership pe sustenabilitate […]

  4. […] the link between HR and sustainability by launching in June 2016 the second edition of the study ,,The Role of HR in building a sustainable company in Romania”. Articles and materials about the study, its findings etc. will be posted on our blog throughout […]