Raportarea de sustenabilitate – scop sau instrument?

În ultimii ani se vorbește foarte mult despre raportarea de sustenabilitate, mai ales de când a fost lansată directiva europeană pentru raportarea non-financiară (directiva 2014/95/EU). Raportarea pare să fi devenit un scop în sine, iar ideea că trebuie să raportezi ca să fii o companie sustenabilă pare a fi tot mai mult promovată. Însă acest trend de a face din raportare un scop este unul eronat, pentru că riscăm să trecem cu vederea aspecte esențiale ce țin de dezvoltarea unor businessuri cu adevărat responsabile.

Într-adevăr, raportarea de sustenabilitate este importantă și aduce beneficii semnificative companiilor și societății în general. De exemplu, raportarea ajută o companie să fie transparentă în relația cu stakeholderii prin comunicarea impactului, fie el pozitiv sau negativ. Totodată, prin intermediul raportării o companie poate măsura și comunica progresul în gestionarea aspectelor de sustenabilitate materiale pentru business.

Însă raportarea este mai degrabă un instrument, nu un scop în sine. 

Raportarea de sustenabilitatea înseamnă sa raportezi cu privire la CEVA, iar acel ceva trebuie definit, construit. În cazul unor companii, acel CEVA poate nu există, trebuie creat de la zero, pentru că acele companii sunt de-abia la început de drum în ceea ce privește dezvoltarea de practici sustenabile sau poate nici nu au luat încă decizia de a acționa în această direcție.

De aceea, pentru a dezvolta o companie sustenabilă, procesul este mult mai mare, merge dincolo de procesul de raportare.

Până să se gândeasca la cum raportează sau ce standard/metoda de raportare să folosească, o companie trebuie să răspunda înainte la intrebări cheie precum:

Companiile trebuie sa răspundă la astfel de întrebări pentru a se asigura că într-adevăr sustenabilitatea este o preocupare reală în companie, că povestea de sustenabilitate a organizației este una autentică, și nu doar un exercițiu de imagine.

Apropos de povestea de sustenabilitatea a companiei, Kye Gbangbola, un consultant de sustenabilitate și specialist de raportare din Marea Britanie, spunea că uneori companiile rămân blocate în standardele de raportare, ,,încercând să spună povestea pe care alții vor să o audă și nu povestea pe care o au". Kye spunea și că e important ca standardele de raportare să completeze povestea noastră, nu să o dicteze.

Un exemplu care ne arată de ce raportarea poate eșua daca lipsește o abordare profundă, sistemică, a sustenabilității în companie este cazul Volkswagen.

În 2015 compania Volkswagen a fost acuzată de către Agenţia  pentru Protecţia Mediului din SUA că a instalat sisteme electronice pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele în materie de emisii. Acuzațiile s-au dovedit a fi adevărate și grupul german a recunoscut că a instalat softuri ilegale pe 11 milioane de vehicule diesel la nivel mondial, pentru reducerea noxelor în timpul testelor de poluare. Acest scandal venea la puțin timp după ce Dow Jones Sustainability Index (DJSI) acorda companiei titlul de cea mai sustenabilă companie din industria auto.

Totodată, în ultimul raport de sustenabilitate lansat de companie înainte de izbucnirea scandalului, Volkswagen menționa cuvântul,,mediu” de 335 de ori, iar in paginile raportului pot fi întâlnite declarații precum:

,,Grupul Volkswagen are o lungă tradiție în a-și lua angajamente ferme pentru protejarea mediului.” 

“Intenționăm să ne folosim puterea creativă în beneficiul oamenilor și al mediului"

"Pe termen lung, o companie poate avea succes doar dacă acționează cu integritate, respectă prevederile legale la nivel internațional și își asumă angajamentele voluntare si principiile etice chiar si când acestea reprezintă alegerea cea mai grea" (Volkswagen Sustainability Report - 2014) 

Câteva întrebări pe care ni le putem pune cu privire la cazul Vokswagen ar fi:

Ce efect au avut declarațiile din raport în lumina scandalului cu emisii izbucnit în 2015?

Era mediul atât de important pentru companie, management, angajați pe cât reiese din raport?

Era sustenabilitatea partea din cultura organizațională a companiei?

Ce este însă clar e ca raportul de sustenabilitate al Volkswagen nu și-a atins obiectivul de transparență ci, din contră, a întărit acuzațiile de greenswashing aduse companiei.

Daca încercăm să găsim motivele din spatele acțiunilor de falsificare a testelor de emisii, o explicatie, printre altele, poate fi legată de cultura organizațională, motivația și valorile angajaților. Daca Vokswagen ar fi investit resurse și suficient timp și energie în a integra cu adevărat principiile de sustenabiltate și etică în cultura organizațională sau daca ar fi legat sustenabilitatea si comportamentul etic de evaluarea și recompensarea performanței la nivel executiv poate scandalul din 2015 ar fi fost evitat.

De ce e atât de importantă cultura organizatională pentru dezvoltarea unei companii sustenabile?

Pentru ca ea este sistemul de operare al unei companii și implică un set de valori care ghidează și influențează angajații în toate deciziile pe care le iau.

Andrew Savitz, expert in sustenabilitate din Statele Unite, într-un interviu pe care ni l-a acordat pentru blogul Invisible Nature, spunea că există 3 componente importante ale culturii organizaționale: ceea ce spui, ceea ce faci și ceea ce crezi. Multe companii spun că susțin ideea de sustenabilitate și fac o serie de lucruri în această direcție, dar ceea ce ține multe companii pe loc și le împiedică să facă progrese reale este lipsa de încredere în sustenabilitate, faptul că nu cred cu adevarat ca sustenabilitatea are un impact semnificativ pentru businessul lor.

Pentru a putea atinge un obiectiv de sustenabilitate, Savitz mai spunea că e important ca toate cele 3 elemente - a spune, a face și a crede - să fie aliniate.

Atunci când vine vorba de sustenabilitate cuvinte precum,,trebuie" sau ,,obligație" nu vor crea niciodată un angajament autentic în companie. De exemplu, crearea unui raport de sustenabilitate doar pe baza motivației că legislatia o cere nu face decât să transforme raportarea într-un proces birocratic, o corvoadă pentru angajați, pentru că ei nu vor înțelege scopul mai mare pentru care compania raportează sau legătura cu munca lor de zi cu zi.

Doar atunci când o companie recunoaște, în mod voluntar, și crede în valoarea pe care o abordare sustenabilă o aduce businessului, societății și mediului, când intră într-un proces și investește resurse ca sustenabilitatea să devină o valoare împărtășită în rândul angajaților și reprezentanților din top management, doar atunci putem vorbi de un business responsabil. Iar când angajamentul de sustenabilitate al companiei este autentic și se reflectă în core business și raportarea de sustenabilitate va fi una autentică.